CONTACT DESPRE NOI PROGRAM REGULAMENT ARTICOLE CAMERA WEB

   ASOCIATIA SPORTIVA "CLUBUL SPORTIV AKADEMOS ALPINISM ACROBATIC"

 
ESCALADA

CONSTRUCTOR STRUCTURI ESCALADA WWW.MAKAK.RO

superb

 Escalada sportiva este un sport pe care putini romani il practica, extrem de putini il inteleg si despre care aproape nimeni nu scrie. Astfel stand lucrurile, s-a ajuns ca o miscare alpina deosebit de variata, cu multe ramuri (n.a. Alpinismul), sa fie privita de la inaltimea piscurilor himalayene si redusa la modul “popular” de perceptie: urcarea cu orice pret pe varful muntelui.

Se implinesc insa mai bine de doua decenii de cand alpinismul clasic - cunoscut publicului exclusiv ca o activitate expeditionara, temerara – si-a adaugat si o componenta sportiva competitionala, dezvoltand unele din numeroasele sale ramuri pana la nivelul de discipline sportive distincte, perfect incadrabile in matricea unor sporturi moderne, consacrate.

 Au aparut astfel:
-          escalada sportiva;
-          cursele montane: intreceri de cros desfasurate intr-un teren muntos, cu numeroase portiuni stancoase, in cadrul careia sportivii parcurg in alergare trasee de lungime data, cu urcusuri si coborasuri, insumnand diferente de nivel semnificative;
-          schi-alpinismul: consta din parcurgerea in principal pe schiuri (minim 80% din traseu) a unei rute din zona montana. Sportivul are de uracat si coborat diferente mari de nivel, inanumite puncte fiind nevoit sa-si scoata schiurile din picior pentru depasirea unor obstacole.

Dintre toate acestea, Escalada Sportiva este insa cea mai variata disciplina (ca probe, stiluri si posibilitati de practicare) si totodata cea care s-a pastrat cea mai aproape de esenta inaintarii pe verticala: catararea. In plus, numarul admiratorilor si practicantilor acestui sport este in continua crestere, iar acest fenomen tinde sa devina in scurt timp, si in Romania, un mijloc educational-cultural, evolutia escaladei in lume permitand realizarea unei asemenea previziuni.

In plan competitional escalada sportiva a generat rapid competitii de nivel national si international si s-au constituit organisme de conducere corespunzatoare.

1. ESCALADA – O SFIDARE A GRAVITATIEI ?

 1.1 ALPINISM SI ESCALADA, ACELASI SPORT ?

Desi poate parea paradoxal, alpinismul nu este o disciplina sportiva unitara in cadrul ei facandu-si loc tipuri de ascensiuni diferite care implica obiective, tehnici si modalitati de pregatire diferite. Alpinismul cuprinde deci un spectru larg de activitati, liniile de demarcatie dintre diversele forme de practicare nefiind de fel foarte rigide. Astfel, se poate vorbi in alpinism de urmatoarele directii:

 Ř       ascensiunea marilor pereti (care include escalada alpina);
Ř       ascensiunea cascadelor si culoarelor de gheata;
Ř       ascensiunea varfurilor din marii masivi muntosi ai lumii.

Desprinsa cu cativa ani in urma din clasicul alpinism, escalada imbina - ca si acesta – calitatile fizice complexe cu taria nervilor si tenacitatea spiritului.
Insa, daca alpinismului reuneste in cadrul sau intreaga gama de ascensiuni montane (de la cele de stanca la cele de gheata si de la ascensiunile de o zi, pana la lungile si istovitoarele expeditii himalayene), escalada se evidentieaza prin accentul deosebit pe care acest sport il pune pe tehnica si dificultatea ascensiunilor.
 Incercand o definitie, putem spune ca: Escalada este disciplina sportiva care reuneste in cadrul sau intreg ansamblu de procedee tehnice intrebuintate de un catarator pentru depasirea obstacolelor intalnite in ascensiune. 

Situarea dificultatii ca principal obiectiv si limitarea prizelor folosite pentru inaintare numai la cele naturale, adica utilizarea in ascensiune numai a formelor stancii, sunt elementele ce diferentiaza escalada de ramura sa mama - alpinismul.
Astfel, pentru un catarator (denumirea curenta a practicantilor acestui sport), obiectivul principal nu-l reprezinta cucerirea unui varf sau strabaterea unor lungi si istovitoare trasee alpine, ci depasirea unor pasaje cat mai dificile, valoarea cataratorului fiind data de gradul maxim de dificultate al pasajului pe care acesta este capabil sa-l depaseasca .
Renuntarea la mijloacele artificiale de inaintare in asociere cu un antrenament din ce in ce mai elaborat, intins pe perioada catorva ani, au dus la o crestere exploziva a dificultatilor in catarare.
Realizarea si parcurgerea unor trasee din ce in ce mai dificile au impus o abordare cu totul noua a actului de inaintare pe verticala, escalada producand in final o adevarata revolutie in domeniu, revolutie ce a condus la modificarea, imbogatirea si diversificarea tehnicilor de antrenament si ascensiune, a conceptiilor despre securitate, a modelelor si caracteristicilor materialelor sportive specifice.
Consumul enorm de forta fizica, o mare capacitate de concentrare, acrobatia si estetica au devenit caracteristicile spectacolului sportiv oferit de escalada.

 

 1.2 ESCALADA ALPINA SI ESCALADA SPORTIVA

 Asa dupa cum s-a aratat, contrar alpinismului, Eescalada nu are drept obiectiv atingerea virfurilor alpine ci realizarea unor trasee cat mai dificile si spectaculoase.
În cadrul escaladei alpine si a celei de faleza, terminologia moderna face diferentirea între stilul de aventura (specific escaladei alpine) si respectiv stilul de catarare sportiva (specific escaladei de faleza).

 Stilul de aventura sau catararea „traditionala”, are urmatoarele trasaturi:
-          Consta din parcurgerea unor trasee din peretii alpini sau faleze. Performanta este evaluata atat în functie de dificultate cat si de rezistenta la stres, necesara ascensiunii unui traseu.
-          Cataratorul este responsabil pentru plasarea mijloascelor de asigurare sau trebuie sa se descurce fara acestea.
-          Necesita o deosebita competenta din partea capului de coarda (liderul echipei), greselile comise de acesta putand avea consecinte extrem de grave.

 Catararea sportiva sau ESCALADA se caracterizeaza prin urmatoarele:
-          Performanta este evaluata strict dupa gradul de dificultate al traseului;
-          Elementul kinestetic este predominant, inaintarea necesitand miscari variate, elegante, atletice;
-          Ancorele (mijloacele de asigurare) sunt amplasate in prealabil in traseu si asigura o protectie în general buna;
-          Daca tehnicile de asigurare sunt corect utilizate, caderile capului de coarda nu au de obicei urmari grave.

 Stilurile de catarat de aventura si sportiv pot fi aplicate atat traseelor din faleze (pereti de stanca de pana la 2 - 300 m) cat si traseelor alpine din marii pereti.
Între versiunile pure ale catararii de aventura si a celei sportive exista o multitudine de forme hibride rezultate in principal din maniera de asiguare si de abordare. Bogatia de forme în escalada si alpinism asigura satisfactie si împlinire de sine unui numar mare de practicanti corspunzand aspiratiilor diferite ale cataratorilor.
In escalada, atât adeptii abordarii în stil sportiv cât si cei ai filozofiei de aventura au dreptul de a se catara într-o maniera concordanta cu abilitatile si viziunea lor asupra acestui sport.

Pluralismului stilurilor de catarare lasa fiecarei ramuri aria ei de desfasurare, iar conservarea acestui plurarism si, intr-o oarecare masura, dezvoltarea lui sunt unele din scopurile miscarii alpine.

 

1.3 ESCALADA SPORTIVA

Escalada sportiva se practica in principal pe falezele stancoase, traseele standard nedepasind in general 30 metri inaltime. Evident, exista – si nu putine – trasee a caror lungime depaseste standardul, ajungandu-se pana la lungimi de sute de metri. Emblematicele pitoane din alpinism sunt inlocuite in escalada cu ancorele mecanice (dibluri metalice cu expansiune). Traseele sunt echipate conform unor norme stricte de amenajare ceea ce face ca acest sport sa fie practicat in conditii de maxima siguranta. Calitatea asigurarilor face ca caderile in traseele de escalada sa fie “la ordinea zilei”, ele neavand, nici pe departe, gradul de periculozitate din alpinism.
Necesitatea realizarii unei pregatiri continuie a condus la aparitia peretilor artificiali de escalada. La inceput competitiile s-au organizat numai la stanca, iar mai tarziu, cand tehnologia a avansat, au inceput sa se organizeze competitii si pe structurile artificiale din salile de sport. In cele din urma, incet, incet, competitiile pe stanca au fost abandonate in favoarea celor din sala, atat din cauza unor considerente ecologice cat mai cu seama datorita multiplelor facilitati si avantaje oferite de acestea din urma.

1.3.1 PERFORMANTA IN ESCALADA SPORTIVA

Performanta in escalada imbraca mai multe aspecte (abordari). Comprimand, putem spune ca performanta in escalada sportiva se rezuma la parcurgerea unor trasee cat mai dificile, cu mentiunea ca, “instrumentul” de masura al dificultatii unui traseu il reprezinta cotatiile grupate in asa zisele scale de dificultate.
Depasind cadrul generalitatilor, trebuie sa spunem ca performanta in escalada sportiva nu are un caracter unitar, ea depinzand de probe, stiluri si sistemul de practicare (competitional sau extracompetitional).
In escalada sportiva exista urmatoarele probe:
-          Proba de dificultate – este cea mai raspandita si consta din parcurgerea unor trasee standard, in maniera continua (fara odihna in mijloacele de asigurare si fara caderi). Se foloseste coarda pentru asigurare.
-          Proba de bouldering – consta din parcurgerea unor trasee scurte, de max: 5-6m inaltime, cu miscari putine , insa deosebit de dificile, la limita caderii. Cu toate ca caderile sunt foarte frecvente, ascensiunea se face fara utilizarea corzii. Boulderingul este o chintesenta a escaladei propriu-zise, o comprimare a tuturor dificultatilor unei ascensiuni intr-un pasaj scurt dar sustinut;
-          Proba de viteza – o proba mai putin practicata, specifica doar sistemului competitional si care consta in parcurgerea unui traseu standard de dificultate scazuta intr-un timp cat mai scurt. Se foloseste coarda pentru asigurare insa, asigurarea se face de sus (singurul caz admis de codul etic in escalada).

Pentru primele doua probe putem vorbi despre doua tipuri de performanta:
-          performanta competitionala – care consta in obtinerea unor locuri cat mai bune in intrecerile oficiale, intreceri desfasurate pe panourile artificiale de escalada;
-          performanta de realizare – care consta din parcurgerea unor trasee date, cat mai dificile, pe stanca (in faleza). Performanta de realizare este de trei tipuri si anume “la vedere”, “flash” si “dupa lucru”, corespunzatoare unor stiluri distincte de realizare a traseelor. Performanta de realizare are ca puncte de reper o scala a cotatiilor de dificultate, de la I la XI (scala U.I.A.A.)

1.3.2 ESCALADA EXTRA-COMPETITIONALA

Escalada extra-competitionala este forma curenta si cea mai raspandita de practicare a acestei discipline, si ca atare o vom denumi in cele ce urmeaza escalada sau escalada in faleza. Escalada se practica la munte sau in falezele stancoase de la malul marii sau din chei si este unanim apreciata de catre toti practicantii acesteia.

De ce trebuie acordata atentie escaladei in faleza ?

Escalada in faleza este suportul motivational pentru escalada sportiva competitionala, determinand “placerea jocului” si constituind magnetul care atrage tinerii la practicarea acestui sport.

Ascensiunea unui traseu dintr-o faleza iti ofera bucuria realului, convingerea ca ceea ce faci nu este o inventie a imaginatiei, o nebunie stupida generata de falsul curent modern “ixtrem”, ci un act concret, justificabil prin nevoia umana de a patrunde, strabate si explora in orice directie, oricare din locurile acestei planetei.

Desi exista un spatiu in care escalada sportiva competitionala si cea in faleza coexista in mod armonios, stimulandu-se reciproc in dezvoltare, putem vorbi, nu de putine ori despre raportul dintre ele. Intr-o abordare sentimentala, poetica chiar, putem vorbi despre confruntarea dintre loc si record, dintre intrecere si perfectionare. Despre optiunea dintre a te catara pentru a intrece pe altii, sau a te catara pentru a fi mai bun; dintre “placerea jocului” si gustul intrecerii. Balansul intre acerste doua principale forme de practicare a escaladei, aparent antagonice, face parte din farmecul acestui sport, si este chiar indicat in pregatirea sportivilor de performanta pentru inlaturarea apatiei in pregatire.

Un fapt este insa cert: Abordarea unui unui traseu in cadru natural, iti ofera acea voluptatea pe care, in goana intrecerii, nu ai cum sa o savurezi.

ETICA IN ESCALADA

Interventia omului in natura, rezumata chiar si numai prin simpla sa prezenta intr-un cadru natural creeaza automat probleme de impact, impunand un anume comportament (asta pentru semenii nostri care-si constienteaza conditia de oameni si nu pe cea de consumatori). Escalada fiind la origine, si chiar in esenta, un sport in natura, si-a produs automat un cod etic. Etica are doua componente: una ecologica si alta sportiva ce tine de abordarea traseelor si despre care vom vorbi foarte pe scurt in cele ce urmeaza.

Progresele stiintei si tehnicii au aruncat in ridicol multe din realizarile de odinioara ale omenirii. In domeniul alpinismului (domeniu caruia escalada continua sa-i apartina), utilizarea excesiva a produselor tehnicii a banalizat multe ascensiuni. Ceea ce pana mai ieri purta pecetea de performanta si de record, astazi este la indemana persoanelor cu dizabilitati (orbi, ciungi) sau vedete de televiziune.

De fapt nasterea escaladei, are la baza tocmai un act de etica, respectiv: renuntarea la orice mijloc artificial pentru favorizarea inaintarii si utilizarea exclusiva pentru aceasta a membrelor, coarda si celelalte accesorii servind numai pentru asigurare. Aceasta restrictie de baza se completeaza cu cele ce tin de parcurgerea integrala, inlantuita (fara caderi sau odihna in coarda) sau de studierea traseului prin coborare pe coarda desus in jos.

In escalada de faleza, daca nu respecti acest cod etic, nici un arbitru nu-ti acorda cartonasul rosu; in schimb poti pierde respectul prietenilor si al celorlalti cataratori. Fiind propriul tau arbitru, ai posibilitatea sa trisezi in permanenta, adica sa minti, mintindu-te, de fapt, pe tine insuti. Escalada este un sport suficient de bogat in emotii, incat nu are nevoie de minciuni. Desigur, acest aspect intervine numai in cazul performantelor de realizare, caci in competitie exista un arbitru care,  teoretic, te impiedica sa trisezi.

MODUL DE ABORDARE A TRASEELOR DE ESCALADA SPORTIVA

Catararea in maniera “cap de coarda
Dupa cum spuneam, parcurgerea in “cap de coarda” este principala regula in escalada. Un traseu nu este omologat decat daca este parcurs in aceasta maniera. A parcurge un traseu “cap”, inseamna sa tragi coarda in urma ta (coarda sa vina de jos), asigurandu-te in ancorele mecanice plasate pe traseu.

Maniera “La vedere
A face un traseu la vedere, inseamna a catara integral, dintr-o singura incercare, in maniera “cap de coarda”, fara a avea nici o informatie anterioara despre acel traseu, adica fara a cunoaste caracteristica, prizele, miscarile etc. Singurele observatii permise sunt cele ce se pot observa de la baza traseului. La acestea se adauga si interdictia de a vedea pe altcineva cum se catara in traseu, o inregistrare video, precum si primirea indicatiilor de la alta persoana inainte sau in timp ce te cateri.

Maniera “Flash
Admite obtinerea unor informatii anterioare despre traseu, fiind permisa chiar si vizionarea ascensiunii unui alt catarator. Nivelul traseelor realizate in aceasta maniera nu este cu mult superior celui “la vedere”.

Maniera “Dupa lucru”
Dificultatea traseelor realizate in aceasta maniera atinge nivelul cel mai ridicat, cunoscand diferente substantiale fata de manierele anterior expuse.

Din momentul in care incercarea unui traseu “la vedere” sau “flash” a esuat, realizarea lui dupa incercari ulterioare se considera  a fi fost facuta “dupa lucru”.

1.3.3 ESCALADA SPORTIVA COMPETITIONALA

Un aspect foarte important in escalada sportiva competitionala este acela ca, intotdeauna traseele de competitie sunt noi, necunoscute sportivilor pana la startul intrecerilor.

Proba de bouldering (escalada de bloc) consta din parcurgerea neasigurata (fara coarda) a unei succesiuni de trasee scurte, deosebit de dificile si spectaculoase.

Departajarea concurentilor se face in functie de numarul traseelor escaladate (aceste tasee sunt denumite blocuri). Pentru realizarea fiecarui bloc, concurentilor li se acorda un barem de timp in interiorul caruia, concurentul poate incerca de cate ori doresc escaladarea traseului. Binenteles, punctajul obtinut este invers proportional cu numarul incercarilor din care a fost realizat blocul.

Atractivitatea si spectaculozitatea acestui gen de intreceri sunt date de faptul ca, toate evolutiile cataratorilor (atat tentativele nereusite cat si izbanzile) se încheie prin caderi efectuate pe saltelele de gimnastica situate in imediata apropriere a peretelui.

Proba de dificultate consta din parcurgerea in maniera “la vedere”, in cadrul diferitelor faze ale intrecerii (calificari, semifinala, finala) a unor trasee de dificultate ridicata (aceleasi pentru toti concurentii). Dificultatea traseelor creste pe masura ce se avanseaza in fazele superioare ale competitiei. Sportivul are dreptul la o singura tentativa de escaladare a traseului. Pentru castigarea intrecerii nu este necesara parcurgerea integrala a traseului, clasamentele fiecarei etape alcatuindu-se in functie de inaltimea maxima atinsa de fiecare concurent.

Proba de viteza este o proba deosebit des pectaculoasa insa, paradoxal, mai putin agreata decatre practicantii escaladei sportive competitionale din cauza gradului redus de maiestrie tehnica implicat si a unei monotonii accentuate la nivelul miscarilor. In cadrul acestei gen de intreceri, sportivii trebuie sa parcurga, intr-un timp cat mai scurt, un traseu de dificultate scazuta. Cu exceptia etapei de calificari, celelalte manse ale intrecerii se desfasoara in sistem eliminatoriu pe doua trasee paralele (de regula diferite). In final, castigator este declarat sportivul care acumuleaza cel mai scurt timp (timpul total se obtine prin cumularea timpilor de pe fiecare traseu).

Articol adaugat la data de: 2008-10-29 13:30:29